Ghidul pentru sesiunea din 2017 a sub-masurii 6.2 a fost publicat spre consultare publica

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă și reducerii sărăciei în spațiul rural. OBIECTIVELE submăsurii 6.2: Crearea de noi activități neagricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural; Diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural; Încurajarea menținerii și dezvoltării activităților mestesugaresti  tradiționale; Cine poate beneficia de finantarea nerambursabila? Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin...

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă și reducerii sărăciei în spațiul rural.

OBIECTIVELE submăsurii 6.2:

  • Crearea de noi activități neagricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural;
  • Diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
  • Încurajarea menținerii și dezvoltării activităților mestesugaresti  tradiționale;

Cine poate beneficia de finantarea nerambursabila?

  • Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA);
  • Micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural, care își propun activități non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului
  • Micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de Finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului(start-ups)

Cati bani pot obtine?

Ajutorul nerambursabil va fi în valoare de:

  • 70.000 Euro/ proiect în cazul activităților de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism
  • 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități;

Ajutorul nerambursabil va fi acordat sub formă de primă în două tranșe astfel:

  • 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
  • 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăsi 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanțare.

Pentru ce tipuri de investitii se acorda ajutorul nerambursabil?

  1. Investiții pentru producerea și comercializarea propriilor produse non-agricole, cum ar fi:
    • Fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton
    • Fabricarea produselor chimice, farmaceutice
    • Activități de exploatare forestieră și prelucrare a produselor lemnoase
    • Industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente
    • Fabricare produse electrice, electronice
  2. Investiții pentru activități meșteșugărești, cum ar fi:
    • Activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii)
  3. Investiții pentru prestarea de servicii și agroturism, cum ar fi:
    • Servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație publică
    • Servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare
    • Servicii de reparații mașini, unelte, obiecte casnice
    • Servicii de consultanță, contabilitate, juridice, audit
    • Activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice
    • Servicii tehnice, administrative

Pentru ce tip de cheltuieli se acorda ajutorul nerambursabil?

Toate cheltuielile propuse în Planul de Afaceri, inclusiv capitalul de lucru, capitalizarea intreprinderii si activitatile relevante pentru implementarea corecta a Planului de Afaceri aprobat, corespunzatoare activitatii codului CAEN din Cererea de Finantare, sunt eligibile, indiferent de natura acestora, cu exceptia achizitionarii de autovehicule pentru transportul rutier de marfuri.
Mentiuni speciale se aplica pentru urmatoarele tipuri de cheltuieli:

  • Achizitia de terenuri – in limita a 10% din valoare eligibila din valoarea sprijinului acordat
  • Cheltuieli cu mijloacele de transport specializate. Sunt acceptate pentru finanțare următoarele tipuri de mijloace de transport:
    • Ambulanța umana;
    • Autospeciala pentru salubrizare;
    • Masina specializata pentru intervenții, prevazuta cu nacelă pentru execuția de lucrări la înalțime;
    • Autocisternă pentru produse nealimentare (doar autocisternă pe autoşasiu ‐ exclus cap tractor și remorca autocisterna sau una din ele separat)
    • Mașina de măturat carosabilul;
    • Auto betonieră;
    • Autovidanjă;
    • Utilaj specializat pentru împrăștiere material antiderapant (este eligibil doar dacă echipamentul este montat direct pe autoșasiu, fară a putea fi detașat).

Ce trebuie sa fac pentru a obtine finantarea?

  1. Descarca lista codurilor CAEN eligibile pentru sub-masura 6.2 in anul 2017. Nu toate activitatile intra la finantare, doar cele incluse in anexa.
  2. Descarca lista codurilor CAEN eligibile doar pentru dotare - masura 6.2 in anul 2017. Se aplica anumite restrictii pentru codurile CAEN din anexa.
  3. Descarca grila de evaluare pentru sub-masura 6.2. Proiectele vor intra la finanatare doar in baza criteriilor mentionate in document.
  4. Contacteaza-ne! Dupa ce ati parcurs documentatia si considerati ca v-ati incadra in categoria beneficiarilor eligibili, contactati-ne! Vom intocmi intreaga documentatie necesara pentru obtinerea finantarii, iar dupa semnarea contractului de finantare va vom ajuta in implementarea proiectul!

Esti interesat sa afli mai multe informatii?

Contacteaza-ne folosind formularul de mai jos, iar noi o sa te ajutam sa parcurgi toti pasii necesari pentru obtinerea finantarii
* iti oferim in mod GRATUIT consultanta pentru verificarea eligibilitatii, atat a companiei, cat si a ideii de afaceri
* redactam toate documentele care vor compune dosarul de finantare
* iti oferim asistenta pe parcursul implementarii, precum si post-implementare

Numele Societatii (daca este cazul)

Cod Unic de Inregistrare (daca este cazul)

Persoana de contact (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

De ce sa lucrezi cu noi?

  • Avem experienta dovedita in scrierea si implementarea de proiecte din surse nerambursabile.
  • Va oferim consultanta GRATUITA in pentru determinarea eligibilitatii in cadrul proiectului si va calculam un punctaj estimativ in baza caruia va puteti sti cu exactitate sansele de a obtine finantarea.
  • Acoperire nationala – scriem si implementam proiecte in toata tara.
  • Avem in portofoliu zeci de clienti multumiti, de la start-up-uri la Intreprinderi mari.

 

.

[/vc_column][/vc_row]

Related Posts

Leave a reply

Urmariti-ne

Urmariti-ne si pe principalele retele sociale